Rusaliile
Pentru a ajunge la cel mai mare pelerinaj catolic unii dintre credincioși au parcurs distanţe impresionante. Învierea Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.
Rusaliile Pogorarea Sfantului Duh Youtube Duh Poster Movie Posters
Cel mai așteptat moment al procesiunii este slujba care se ține pe munte și la care vin oameni din toate colțurile lumii.

. Sâmbătă sunt Rusaliile Catolice iar zeci de mii de credincioși s-au adunat la pelerinajul de la Șumuleu Ciuc. O femeie din Ungaria a pornit la drum în data de 26 aprilie şi a mers pe jos aproape 800 de Kilometri pentru a ajunge să se roage la statuia Fecioarei Maria. Catolicii sărbătoresc duminică şi luni Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile ocazie cu care se încheie ciclul pascal.
Mii de pelerini se îndreaptă pe jos spre Şumuleu Ciuc unde sâmbătă 4 iunie va avea loc marele pelerinaj de Rusaliile Catolice unii dintre ei parcurgând distanţe impresionante pentru a ajunge să se roage la statuia Fecioarei Maria. Pentru buna desfășurare a pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc Ministerul Afacerilor Interme a dispus o serie de măsuri de ordine publică astfel circa 700 de jandarmi poliţişti şi pompieri se vor afla în dispozitivul de ordine publică se precizează într-un comunicat de presă conform Agerpres. Mii de credincioşi sunt aşteptaţi sâmbătă la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc pentru a participa la pelerinajul de Rusaliile Catolice considerat a fi cel mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.
În unele zone oamenii îşi împodobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei nuc plop sau stejar pentru a alunga răul.
Pogorarea Sfantului Duh Cincizecimea Sau Rusaliile Duminica A 8 A După Paști Doxologia Pentecost Orthodoxy Painting
Pin By Florina Savu On Salvările Mele Tuesday Greetings Greetings
Pogorarea Sfantului Duh Cincizecimea Sau Rusaliile Duminica A 8 A După Paști Doxologia Painting Orthodoxy Art
Pin By Adriana Poenaru On Urări De Sărbători Fictional Characters Character Zelda Characters
Pin By Mony Crainiciuc On Citate Creștine God Ana Past
Sfanta Sărbătoare De Rusalii Să Vă Aducă Numai Impliniri Liniște și Lumină In Suflet
Espiritu Santo Pentecoste Arte Religiosa Arte Romana
De Rusalii Comic Book Cover Book Cover Comic Books
Pin By Nuty Aldea On Credința Lily Plants Holiday
Rusaliile Obiceiuri De Rusalii Traditional
Xristianorthodoxipisti Blogspot Gr The Falsehoods Of Papism The Differences Of Ortho Orthodox Christian Icons Jesus Artwork Orthodox Icons
Comments
Post a Comment